CAPSULATE - APĂ-APĂ / CRHV - APĂ CALDĂ MENAJERĂ

CRHV

Favorite

Sistemul Ecodan® - HWHP (pompă de căldură pentru apă caldă) capsulat este alcătuit dintr-o unitate monobloc de exterior cu condensarea aerului, care produce volume foarte mari de apă caldă la temperaturi ridicate.

Pompe de căldură WtW (apă-apă) monobloc pentru apă caldă

Cu cel mai recent sistem CRHV apă-apă cu pompă de căldură pentru apă caldă, Mitsubishi Electric a mai adăugat un element în gama sa de pompe de căldură pentru producția de apă caldă și a consfințit poziția de lider al companiei în producția de astfel de sisteme. Sistemul CRHV monobloc este dotat cu două compresoare care folosesc agent frigorific R410A și asigură o capacitate nominală de până la 60kW și extrag energie din sol. Reprezintă soluția ideală pentru aplicații geotermale și aplicații care folosesc apa subterană, apa din râuri sau lacuri ca sursă de căldură pentru a produce apă caldă pentru încălzire sau menajeră de până la 65°C. Sistemul CRHV cu pompă de căldură pentru apă caldă oferă cel mai ridicat nivel de inovare și eficiență din clasa sa.

Tehnologie

Noul sistem CRHV monobloc este dotat și cu un circuit de injecție flash proiectat pentru sistemul VRF CITY MULTI ZUBADAN Y (sistem cu pompă de căldură pentru climat foarte rece). Folosind acest sistem de injecție avansat și un compresor extrem de eficient, sistemul capsulat CRHV poate furniza apă caldă la temperaturi foarte mari de până la 65°C și asigură pierderi mai mici cu privire la performanță și capacitate la temperaturi exterioare foarte mici.

* SCOP 4.33 - Temperatura apei de evacuare/ glicol -3°C. Temperatura apei de evacuare 35°C.

Îmbunătățirea sistemelor existente

Cel mai recent sistem CRHV capsulat poate reutiliza sondele și puțurile geotermale existente, adaptându-se la capacitatea lor termică reală.

Sistemul CRHV capsulat acționat de invertor își poate ajusta capacitatea termică între 45kW și 60kW în funcție de volumul real de căldură livrabil de puțul geotermal existent.

Temperaturi de funcționare

Noul sistem CRHV capsulat este capabil să funcționeze la temperaturi ale apei de alimentare între -8°C și 27°C cu o configurație în contracurent (intervalul de temperatură a apei de alimentare poate fi extins până la 45°C cu ajutorul unei configurații cu flux paralel). Intervalul de alimentare cu apă este de la 30°C până la 65°C (în configurația cu flux paralel, temperatura maximă a alimentării cu apă este de 60°C la temperaturi ale apei de alimentare de peste 27°C).

Sistemul CRHV monobloc este adecvat instalării în spații interioare.

Tratament de finisare

Modulul poate fi comandat cu o finisare de protecție specială, la cerere, pentru a fi instalat în medii deosebit de dure și de corozive.

Funcții de rezervă și rotație

Sistemul CRHV monobloc este extrem de fiabil datorită funcției sale de rezervă, care se asigură că, în cazul în care unul dintre compresoare se defectează, celălalt continuă să funcționeze pentru a evita neplăcerea unei opriri complete a sistemului. În mod evident, capacitatea de încălzire este înjumătățită în aceste condiții.

O altă funcție cheie pentru a se asigura funcționarea uniformă și durata de viață optimă a compresoarelor din sistemele CRHV monobloc în configurații multiple o reprezintă funcția de rotație. Acest lucru asigură că, atunci când o instalație are două sau mai multe sisteme, aceste sisteme individuale funcționează pe rând dacă sarcina termică nu necesită funcționarea simultană.

Sisteme în cascadă

Atunci când cererea de volume mari de apă caldă este mare, se poate crea o instalație modulară de energie termică cu până la 16 sisteme CRHV monobloc, pentru o putere maximă de până la 960 kW, cu un control în cascadă integrat.

Această soluție oferă un nivel de modularitate ridicat datorită celor două compresoare cu spirală cu invertor c.c. instalate într-un sistem individual, asigurându-se că energia termică este ajustată progresiv și cu precizie extremă în funcție de cererea reală de apă caldă. Acest lucru duce la optimizarea funcționării întregii instalații, când doar o parte din sistemul CRHV monobloc funcționează în condiții de sarcină medie, la temperaturi obișnuite de primăvară și toamnă.

Defectarea unuia sau mai multor sisteme CRHV monobloc nu va afecta funcționarea celorlalte sisteme din instalație, asigurând astfel o funcționare sigură și neîntreruptă.

Control extern de la distanță

O paletă variată de intrări analogice și digitale și ieșiri digitale disponibile în partea de electronică a sistemului permite controlul de la distanță (prin BMS, temporizator sau contacte externe). Mai jos sunt date doar câteva dintre semnalele de intrare disponibile:

  • Opțiunea de selectare a modului de funcționare și punctului de setare a temperaturii producției de apă caldă, alegând modul de încălzire sau modul de încălzire ECO. Ultimul mod este deosebit de avansat, deoarece folosește curba de compensare a aerului exterior pentru stabilirea automată a punctului de setare a furnizării de apă
  • Opțiunea de selectare a modului de funcționare și punctului de setare a temperaturii producției de apă caldă, alegând modul de apă caldă menajeră sau modul de încălzire. Acest lucru facilitează configurarea a două puncte diferite de setare a temperaturii apei, o valoare mai mare a producției de apă caldă menajeră și o valoare mai mică pentru încălzire. Acest lucru îmbunătățește performanțele la sarcini parțiale, apa caldă menajeră fiind produsă doar la nevoie
  • Selectarea modului de eficiență (COP) sau a modului de capacitate pentru funcționarea unității. Acest lucru înseamnă că funcționarea sistemului poate fi optimizată în funcție de cerere, mărind puterea sau performanța în funcție de cerere
  • Selectarea PORNIT/OPRIT pe baza semnalelor primite de la comutatorul regulatorului de debit și pompa de circulare, pentru o protecție sporită a circuitului hidronic și funcționare satisfăcătoare a sistemului

Mai jos sunt date doar câteva dintre semnalele de ieșire disponibile:

  • O ieșire digitală poate fi activată la o temperatură minimă selectabilă a apei pentru pornirea unui generator de căldură alternativ (boiler, panou solar etc.) pentru a înlocui sistemul dacă acesta este OPRIT
  • Control cu supapă cu 3 căi cu privire la necesarul de apă caldă sau de încălzire
  • Controlul pompei pe latura de circuit de apă caldă și pe latura sursei de căldură (PORNIT/OPRIT)

Rezultatul este o flexibilitate maximă a controlului, fie local prin intermediul telecomenzii PAR-W21MAA dedicate, sau de la distanță, prin intermediul contactelor externe.

Dimensiuni compacte

Unitatea are o amprentă compactă datorită celui mai modern schimbător de căldură cu eficiență extrem de ridicată, cu pierderi mici de presiune. Amprenta de instalare de 0,73 m2*

Dimensiunile unei unități, minus spațiul necesar întreținerii

Controlul și monitorizarea funcționalității cu regulatoare centralizate de server WEB

Cu ajutorul magistralei M-Net de transmitere a datelor, sistemul CRHV capsulat poate comunica printr-o interfață cu regulatoarele centralizate WEB Server 3D Touch și 3D Blind din gama de sisteme de control VRF CITY MULTI. În funcție de utilizare, sistemul CRHV capsulat poate avea o interfață cu un sistem VRF CITY MULTI pentru a optimiza funcționarea la satisfacerea cerințelor de apă caldă, încălzire și condiționare a aerului sau pentru gestionarea, monitorizarea și supravegherea sistemului într-o configurație individuală pentru aplicații care presupun doar producția de volume mari de apă caldă. În ambele situații, sistemul poate fi controlat printr-un afișaj cu ecran tactil de 10,4” cu fundal luminos, color de pe regulatorul 3DT sau prin internet, cu ajutorul paginilor de internet pentru oricare dintre regulatoarele centralizate.

Documentație

  • Catalog General

    Comfort & IT Cooling Systems - Full product catalogue 2024

    Download